duminică, 21 noiembrie 2010

Plasmuiri



Contrast

Valurile rod coasta salbatica. Plaja a disparut. Stanca se inconvoaie tot mai mult. Sus, pe creasta, un copac. Si un petic de iarba. Ireale. In spate o mare de nisip. Valuri de nisip. Si vantul care nu aduce niciun nor. In zare trec agale camilele. Ca un sirag de margele. Un sirag serpuitor. O alta lume. Un contrast violent. Caravana seicului nu are nimic in comun cu dansul leilor de mare.
Coasta contrastelor. Si o pasare tipa pe o creanga. La hotarul dintre lumi.

O lume

Piere o lume. Ramane un gol. Apoi, alta ii ia locul. Vechea lume se estompeaza. Incet, incet isi pierde identitatea. Pare ca si-a pierdut si locul din inimi.
Apoi, deodata, amintirea erupe. Un zid ciuntit, cateva caramizi, o stinghie cazuta. Un ochi imens al unei vechi ferestre. Ochi morbid ce te priveste dintr-o veche fotografie.
O lume ce a pierit. De ce nu am notat pe spate anul?

Film

Totul devine mai greu. Si pleoapele care nu ma mai asculta.
Filmul se deruleaza cu pauze din ce in ce mai mari. "Cand au ajuns la petrecere?" Cred ca regizorul se grabea sa prinda ultimul tramvai. Personajele vorbesc in soapta. Tipa in soapta. Si muzica este intrerupta. Revine ca o melodie avangardista. Sacadata. Un ritm pe care nu-l inteleg.
Un moment de luciditate. E pauza publicitara. Ma uit la ceas. Filmul s-a terminat de doua ore.

Graba

As spune ca erau vremuri in care lumea nu era asa grabita, dar imi amintesc de Defoe, cel care se intreba: "Unde sunt vremile tihnite?"
Intotdeauna avem impresia ca mosii nostri aveau mai mult timp, ca duceau un trai mai tihnit. Intotdeauna traim nostalgia unor epoci pe care nu le-am trait, iar lucrurile traite estompeaza durerea si tristetea.
Si timpul care a fost, se dilata. Si curgerea sa pare mai lipsita de suisuri si coborasuri.

Casa

Se intampla sa vezi, ascunsa in padurea de blocuri, cate o casa. O amintire din vremea in care orasul mai avea mahalale. Mahalale la propiu. Acele strazi pe care oamenii se salutau politicos, unde timpul se scurgea dupa un tipic anume, unde aparea dimineata laptareasa. O zona prin care trecea "geamu', geamgiuuuu' !!!", unde omul mai comenta in fata tutungeriei...

Drumuri

Serpuiri. Unii au inventat drumul drept. Un drum fara constiinta. Un drum inchis in "educatia spartana". Un drum care nu are voie sa se abata de la regulile sle clare. Un drum pe care trebuie sa ... il strabata altii!
Serpuiri. Drumuri care ocolesc obstacole. Sau drumuri care cauta ceva. Sau drumuri care se abat. De ce se abat? Poate din curiozitate. Sau poate pentru ca, drumul drept este, de multe ori, o aberatie.

Ploaia

Ploua. Se strecoara pe sub gulerul canadienei si o simt pe sira spinarii. Un fior. Un cutit nevazut se invarteste in rana. O rana veche. O rana dusa peste timp, prin meandrele vietii. O rana care nu se inchide. Cand si cand se mai estompeaza. Parca incepe sa uite de mine. Apoi, rabufnire. Si ploaia asta sacaitoare. Nimic nu are inceput sau sfarsit. Ploua.

PS Textele le-am scris acum mai bine de 2 ani.

Niciun comentariu: