sâmbătă, 17 aprilie 2010

Inmormantare

a. Se adunase tot satul in cimitir. Babele boceau. Un tanar priveste in gol. E mut. Durerea ce l-a cuprins l-a lasat impietrit. Nu mai vede nimic in jurul sau. 
Parintele tine slujba. Doua tate mai au ceva de spus. Arata spre tanar. Nu stiu ce zic, dar nu de bine. Poate, "de ce nu plange?", poate...
Un tanar priveste in gol.

b. Cand a murit Domnul Director, s-a adunat toata fabrica sa-l conduca pe ultimul drum. Doua femei, de la Aprovizionare, plang. Managerul de Resurse umane isi compune o figura oficiala. Se cauta in buzunar de discurs. A muncit la el ieri. Toata ziua. Directorul de productie calca apasat. A tristete grea. Minte. Stie ca el ii va lua locul. Dar, da bine. Restul fabricii vine din obligatie. Mananca seminte. 
Dumnezeu sa-l odihneasca!

c. Ma intreb cateodata cum va fi inmormantarea mea. Alai? Bocitoare? Ati observat ca meseria de bocitoare nu are adepti printre barbati? De ce?
Dar sa lasam cugetarile. S-ar putea ca la inmormantarea mea un preot grabit sa bolboroseasca ceva in fata a trei cersetori adunati cu speranta de a primi o felie de cozonac si o dusca de vin. Un semn al crucii si apoi, fuga la alta inmormantare
"Asta a fost sarac!" "Sau zgarcit" "Dar i-a parut rau. Nu vezi ce ploua?"
Mihai, 23 august 2008

Un comentariu:

INCERTITUDINI spunea...

Mi-a trebuit destul de mult sa inteleg de ce unii oameni cer sa fie incinerati.