Sa trecem la superlative. Cea mai veche strada din Bucuresti, Lipscaniul, separa Hanul Zlatari de Hanul Campineanu. Dupa ce Xavier Villacrosse, Arhitect sef al capitalei se insoara cu Polixenia, hanul isi schimba numele. Nu pentru mult timp. Partea centrala a terenului este vanduta Societatii Filarmonice pentru a-si ridica o cladire. Proiectul cade, iar terenul este cumparat de un antreprenor ungur, care a construit aici hotelul "Stadt Pesht" cu 9 camere la etaj, iar la parter cu o cafenea cu "santan". Restul este demolat spre sfarsitul secolului XIX pentru a face loc unor constructii mai moderne. In Europa era moda pasajelor. Arhitectul Felix Xenopol Face un pasaj in forma de potcoava ce ocoleste hotelul Pesht, cele doua brate numindu-se Villacrosse si Macca, acesta fiind cumnatul constructorului.
Iesind din Pasaj, intalnim Cladirea Functionarilor Bancii Nationale. Peste drum de strada Doamnei, Biserica Doamnei, ascunsa bine intre blocuri. Biserica e ridicata de Doamna Maria, sotia lui Serban Cantacuzino, in 1683.
Vis a vis Hotelul Bulevard. Terenul e cumparat in 1865 de omul de afaceri Jacques Herdan care începe constructia dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu. Hotelul se numeste Hotel Herdan si e inaugurat in 1871. Din 1877 se numeste Grand Hôtel du Boulevard, cladire ce a gazduit sali de pictura, întruniri parlamentare, iar în saloane, dupa Primul Razboi Mondial, un club de dans.Hotelul si Biserica Doamnei sunt capat de linie pentru Ulita Mare. De aici, de unde s-a trasat Bulevardul Elisabeta (vedeti, au mai existat mari sistematizari), incepe partea exterioara a Caii Victoriei.
Acolo unde era Biserica Sarindar. Pe la 1600 pamantul apartinea boierilor Cocorasti, cei ce ridica o biserica de lemn. In 1652 Matei Basarab ridica o biserica mare de caramida. Unii spun ca denumirea de „Sarindar” vine de la termenul grecesc „saranda” (patruzeci), fiindca aceasta era a patruzecea biserica facuta sau refacuta de Matei Basarab. Altii sunt de parere ca numele este dat de faptul ca nu.
De ce a fost demolat Sarindarul?
O sa radeti! Pentru ca era asezat cu spatele la Calea Victoriei!!!
Terenul intra in posesia Ministerului Domeniilor in 1896. Peste 2 ani este cedat pentru construirea Cercului Militar. Au trecut alti 13 pana la inceperea constructiei. O constructie cu multe aventuri. Terenul era mlastinos. Saligny, cel care a ridicat podul peste Dunare si Elie Radu recomanda folosirea unor stalpi de sustinere de stejar ca baza. Apoi razboiul. Cladirea, aproape treminata, este rechizitionata (si vandalizata) de Puterile Centrale, asa ca e inaugurata abia in 1923.
Ati reusit sa ma urmariti? Am putea spune ca pana pe la 1800 Bucurestiul a fost un oras al hanurilor. Dupa, incep “Palatele”, cladiri monumentale ce transforma orasul in “Micul Paris”. Din Orient in Occident. Intoarcere de 180 de grade. Mai avem putin si terminam drumul pe Ulita Mare. Intram in Bucurestiul “post brancovenesc”. Nu va place cum suna? Si ce daca? De la Sarindar, e alta Cale a Victoriei. O strada a cafenelelor, a teraselor, a caselor boieresti.
Ce e dincolo?
Capsa, cea mutata din Galeriile Lafayette, Teatrul de Revista, Palatul telefoanelor, pe locul unei vechi, dar groaznice terase, ramasa in constiinta bucurestenilor doar pentru ca fiind aproape de Teatrul National (cel vechi, inaugurat in 1852 si disparut in bombardamentele celui de-al doilea Razboi Mondial), motiv de adunare al oamenilor de cultura, Biserica Cretulescu, ridicata de Iordache Cretulescu si sotia sa Safta, fica lui Brancoveanu, Palatul Regal, fost Casa Golescu...
Lista e lunga. Palate, terase, restaurante... Drumul spre sosea.
PS Morala? La ce va trebuie atata morala? Nimic nu e moral intr-un oras. Mare sau mic. Orasele cresc, se schimba si aduc nostalgii. In rest, nimic. Si totusi, le iubim. Le iubim pentru ca sunt ale noastre. Al meu, al tau, al lui, al ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu